Programul anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul propriu

 

Instituția Primăria Comunei Dorna Candrenilor face cunoscut Programul anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul propriu pentru activități nonprofit pentru domeniile: cultură și sport – pentru anul 2022 în condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, în suma de 140.000 lei. Sumele defalcate pe domenii de interes, propuse a fi finanțate sunt următoarele:CULTURA- 100.000 LEI,SPORT- 40.000 LEI

Consiliul local al Comunei Dorna Candrenilor anunță acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte și acțiuni culturale, în anul fiscal 2022.

1. Reglementări legale: Legea nr. 350/2005 actualizată privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, (art 20, alin 1) Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice, Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare al programelor și proiectelor culturale, Hotărârea Consiliului local nr. 17 din 28.02.2017, aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005 .

2. Alocația financiară directă din fonduri publice se acordă în vederea desfășurării de către persoanele fizice sau persoanele juridice fără scop patrimonial a unor activități nonprofit, care să contribuie la realizarea unor acțiuni sau programe de interes public general, regional sau local.

3. Bugetul programului pe anul 2022 este în valoare de 140.000 lei împărțit după cum urmează: 1. Proiecte și acțiuni culturale. Subdomenii: 1.1 organizarea de concerte, festivaluri, simpozioane, evenimente culturale inovatoare, alte manifestații culturale: suma totală: 100.000 lei. 2. Activități sportive: suma totală: 40.000 lei. Finanțarea asigurată de Consiliul local va fi de maximum 90% din bugetul total al proiectului.

4. Proiectele culturale depuse spre a fi selectate vor contribui la dezvoltarea socială ; sprijinirea dezvoltării sectorului cultural; educație, cercetare, coeziune socială etc; promovarea dialogului intercultural și punerea în valoare a diversității etnoculturale;

5. Acțiuni eligibile: acțiunile trebuie să se deruleze conform specificațiilor din Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005 și conform Contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între autoritatea finanțatoare și beneficiari. . Data limita de depunere a proiectelor este 28 martie 2022, ora 16 la Registratura Primăriei. Conform art. 20, alin.1. Nu se vor accepta completări la dosarele proiectelor depuse decât cele solicitate de comisia de evaluare. Evaluarea și selecția dosarelor depuse se va efectua în perioada 29 martie-1aprilie 2022, și se va face în ordinea punctajului obținut de către fiecare solicitant, în limita bugetului alocat. Soluționarea contestațiilor în perioada 4-7 aprilire 2022.

7. Documentația pentru elaborarea proiectelor și informații suplimentare se pot obține de la Primăria comunei Dorna Candrenilor, tel. 0230.575005, interior 117.