Elemente ale cadrului natural, specifice Comunei Dorna Candrenilor

1.1 Aşezarea şi limitele geografice ale comunei Dorna Candrenilor

Depresiunea Dornelor este situată în partea central-nordică a Carpaţilor Orientali în compartimentul Nordic al zonei cristalino – mezozoice.

Este încadrată în grupa nordică a Carpaţilor Orientali, la limita sudică a acesteia, în culuarul Bârgău – Câmpulung Moldovenesc. Depresiunea are o altitudine ce o situează între depresiunile cele mai înalte din Carpaţi: partea nordică a depresiunii – Munţii Suhardului (Vf. Omul – 1931 m, Vf. Suhărzel – 1794 m, Vf. Ouşoru – 1654 m); sudul depresiunii: Munţii Călimani.

Depresiunea Dornelor este cunoscută şi ca o arie cu perimetre hidrologice deosebite, cu pânze acvifere puternic mineralizate. Apariţia şi prezenţa izvoarelor minerale bicarbonate, carbogazoase este legată de manifestările postvulcanice, aparţinând aureolei mofetice a Călimanilor. Cele mai cunoscute aliniamente de izvoare minerale se află în vestul ariei cristaline: Vatra Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negri, Neagra Şarului, Dorna Candrenilor şi Coşna-Teşna. Importanţa terapeutică a apelor minerale alături de proprietăţile curative ale turbei exploatată în zonă, de climatul de adăpost specific depresiunii, au contribuit la dezvoltarea staţiunii balneoclimaterice Vatra Dornei şi Dorna Candrenilor (în perioada interbelică).

Depresiunea Dornelor se află în etajul pădurilor de molid şi a celor de amestec, aprox. 60% din depresiune fiind acoperit de păduri. Pajiştile montane secundare sunt alcătuite din fâneţe şi păşuni naturale, care ocupă suprafeţe întinse.

Depresiunea are peste 900 ha de turbării şi mlaştini oligotrofe, numite local tinoave în care sunt nenumărate relicte glaciare (Sphagnum).

Solurile sunt brune acide în vatra depresiunii şi soluri brune acide şi brune feriiluviale pe versanţi, brune feriiluviale, podzoluri şi soluri brune acide pe rama montană, iar în regiunea tinoavelor predomină soluri turboase.

Depresiunea Dornelor este compartimentată în 3 subunităţi naturale:

• Compartimentul Coşna – Poiana
• Compartimentul Şarului
• Compartimentul Dieci – Dealu Negru
• Compartimentul Coşna – Poiana (200 km²) în care este aşezată comuna Dorna Candrenilor este situat în partea vestică a Depresiunii Dornelor.

1.2 Aşezare geografică

Comuna Dorna Candrenilor este aşezată în depresiunea tectonică intercarpatică a Dornelor, la 8 km depărtare  de oraşul Vatra Dornei şi la 4 km de Poiana Stampei, pe valea  râului Dorna (46 km), la o altitudine de 830 m deasupra nivelului mării. Comuna se întinde de-a lungul văii Dorna. Este străbătută de  şoseaua care merge spre Bistriţa, avînd ca hotar la est Podu Alunului, către Vatra Dornei, iar spre vest către comuna Coşna şi Poiana Stampei, Podu Coşnei situat la confluenţa pâraielor  Dorna şi Coşna.

În sud comuna se învecinează cu comuna Neagra Şarului, despărţită de aceasta prin creste muntoase: Tămăul (1863 m), Piatra Roşie (1619 m), Apostolii (1775 m), Lucaciu          (1769 m) şi Şerba.

Legăturile localităţii  spre vest cu Bistriţa sunt accesibile peste Bârgău prin pasurile Tihuţa (1217 m) şi Ilva (910 m), iar spre est, prin pasul Mestecăniş (1096 m) cu Valea Moldovei. Spre Maramureş, legătura se realizează în lungul văii Dornei spre nord, iar spre est – sud – est, pe valea şi cheile Bistriţei, pe la Zugreni, se ajunge în Moldova extracarpatică.

Teritoriului comunei Dorna Candrenilor se întinde de la  Podu Alunului (est) şi până la Podu Coşnei (vest) pe o lungime de 6 km  iar lăţimea cuprinsă între muntele Ouşoru (1638 m), la nord şi Piatra Roşie la sud este de aproximativ 20 km.

Comuna Dorna Candrenilor are în componenţa sa trei sate: Dorna Candrenilor, Dealu Floreni si Poiana Negri.

Suprafaţa iniţială a comunei  a fost de 25,819 ha, dar în anul 1956 se înfiinţează comuna Coşna şi o parte din teritoriul comunei Dorna Candrenilor va fi alipit comunei Coşna. Comuna a rămas cu o suprafaţă de 14.539 ha  care se învecinează la nord cu teritoriul comunelor Ciocăneşti şi Iacobeni, despărţită fiind de acestea prin creasta munţilor, formată de Vf. Vâlfei, Suhardul Mare (1567 m), Faraoane sau Suhărzel (1709 m), Piciorul Stegii (1543 m), Bâtca Livezii (1465 m), Ouşorul (1639 m) şi Haidan.

Teritoriul comunei Dorna Candrenilor este străbătut în lungul lui de râul Dorna care izvorăşte de la poalele muntelui Pietrosu, de sub vârful Mărişel, Strunior şi Tihu din Ardeal, străbate în lung comuna şi se varsă în Bistriţa Aurie. Matca râului Dorna are o lăţime de circa 50 m şi o adâncime variind de la 30 cm la 2 m fiind mai adâncă în zona unde formează o „dornă mică”. Pe teritoriul comunei Dorna Candrenilor, râul Dorna primeşte ca afluenţi pe partea stângă: Pâraiele Paltin, Prislop, Făgeţel, Ciotina, Catarigi, Ciofii, Tofănel, Bâtca Livezii, Groapa Livezii, Drucanilor, Izvorul Alb, Donisă, Strugurel, Haju şi Pârâul Alunului, iar pe partea dreaptă are ca afluenţi pâraiele Doroftiese, Trestiei, Negrişoara cu pâraiele Paltin, Pântei, Gligu, Pietrei şi pârâul Ţiganilor, Secu cu obârşia lui denumită Moara Dracului.

Pe versantul stâng al văii Dorna terenul prezintă forme de podişuri, dintre care cel mai însemnat este Dealu Florenilor. Versantul drept al văii Dorna prezintă diferite forme de teren, cu mai multe vârfuri şi plaiuri: Pietrele Roşii, Piciorul Pântei, Halauri, Bâtci, Pietrele Dornei, Bâtca Roşie, Bâtca Brăhăilor, Smizi, Piciorul Lat, Pârlitura şi Arşiţa, toate situate pe versantul stâng al pârâului Negrişoara.

Pe versantul drept al pârâului Negrişoara se află Bâtca Negreşti, Piciorul Lat, Ascuţitele, Măgura, Buza Şerbii, Obcina şi Bâtca Priporului. Pe versantul drept al văii Dorna şi pe partea dreaptă a afluentului Pârâul Sec se află Plaiul Ulmi şi Bâtca Priporului. Bâtcile se detaşează faţă de nivelul cel mai coborât al vetrei depresiunii cu 150 – 200 m, fiind cvasicirculare la bază: Bâtca Priporului (1189 m), Bâtca Preleni (1069 m), Bâtcile  Roşii (1181 m şi 1145 m). Aceste dealuri, măguri sau bâtci sunt martori de eroziune din placa de lave andezitice sau din etajul vulcanic piroclastic inferior.

1.3 Relieful

Compartimentul Coşna – Poiana în care se află Depresiunea Dornelor  are un relief cu aspect colinar dat de prezenţa numeroaselor dealuri conice, bâtci şi măguri, martori de eroziune andezitici, care se ridică frecvent la peste 1100 m, precum şi de prezenţa unor interfluvii prelungite din ariile adiacente[1].

Depresiunea Dornelor se caracterizează printr-un relief bine personalizat în compartimente reprezentate prin bazine larg dezvoltate, golfuri, culoare de legătură şi arii colinare înalte. Reţeaua hidrografică, în legătură cu structura geologică şi tectonică activă a zonei, este răspunzătoare pentru morfologia depresiunii.

O parte din culoarul Dorna – Bistriţa străbate localitatea Dorna Candrenilor  de la vest la est şi este dominat dinspre nord de culmea M. Ouşoru (1638 m). Lăţimea culoarului este  între 500 m la nivelul teraselor superioare şi 2 km la extremităţi în apropiere de Dorna Candrenilor.

Masivul Ouşoru (1658 m) este format din conglomerate cretacice şi eocene şi constituie un exemplu de inversiune de relief. Prezintă abrupturi etajate.

[1] Chiriţă, V., Depresiunea Dornelor – studiu fizico-geografic, Editura Universităţii Suceava, 2003

Relieful fluvial

Terasa de 0,5 – 1 m – în zona Dorna Candrenilor este amplu desfăşurată pe malul stâng al Dornei, unde are peste 400 m lăţime şi este formată din pietrişuri andezitice.

Terasa de 1 – 2 m este mai bine individualizată, deşi poate fi considerată doar o treaptă de luncă. Este mai extinsă decât precedenta şi este alcătuită din pietrişuri.

Terasele de versant

Terasa de 15 – 17 m – în aval de Dealu Floreni, terasa Dornei coboară la 10 m, se înalţă între 12 – 15 m sub Dealul Tofla (parazitată de conuri), 18 – 20 m sub Ouşoru (acoperită de glacis), 15 – 20 m în cristalin. Podul terasei prezintă o înclinare foarte redusă iar frunţile sunt atacate de torenţi, şiroaie şi afectate de năruiri, în sectoarele în care covorul vegetal a fost distrus sau acolo unde lipseşte terasa de luncă.

Terasa de 20 – 25 m – se menţine la altitudinea relativă de 25-27 m dar apare amplu dezvoltată  în Dealu Floreni unde are peste 300 m lăţime.

Terasa de 40 – 45 m – podul terasei se prezintă orizontal cu excepţia zonelor parazitate de cuverturi proluviodeluviale (ex. glacisul Masivului Ouşoru din Dealu Florenilor), precum şi la contactul cu rama montană.. Frunţile de terase sunt în general estompate şi puţin fragmentate de torenţi şi şiroire, cu excepţia sectoarelor în care covorul vegetal a fost distrus prin trasarea drumurilor.

1.4 Particularităţi bioclimatice

Depresiunea Dornelor este una dintre cele mai înalte depresiuni din Carpaţii Româneşti. Personalitatea geografică a depresiunii este accentuată de caracteristicile climatice specifice. La nivelul Carpaţilor Orientali depresiunea este o arie de discontinuitate în Culoarul Depresionar Dorna – Bârgău – Valea Modovei. Masivele montane care încadrează depresiunea influenţează diferit valorile medii termice în semestrul rece precum şi regimul şi sumele precipitaţiilor, înregistrate pe rama depresiunii faţă de vatră.

Altitudinile  medii de peste 800 m, cu o frecvenţă mare a palierului altitudinal de 900 – 1000 m determină un climat specific depresiunilor reci şi umede, cu frecvente inversiuni termice. Particularităţile climatice ale depresiunii sunt determinate şi accentuate prin încadrarea acesteia de o ramă montană înaltă reprezentată de munţii Călimani, Bistriţa – Suhard la sud şi nord.

În depresiune, iarna este destul de lungă, deseori începând încă din noiembrie şi continuându-se şi în martie. În acest anotimp are loc o intensă răcire favorizată de durata lungă a nopţilor geroase şi prezenţa covorului de zăpadă. Toate lunile de iarnă se caracterizează prin temperaturi medii  multianuale negative, cele mai reduse temperaturi sunt în ianuarie (- 6 º C).

Primăvara temperatura aerului devine pozitivă (4 – 9º C) înregistrând o creştere faţă de lunile de iarnă.  Dar primăvara începe efectiv din luna aprilie, când temperatura aerului nu mai scade sub 0º C. Din luna mai, temperatura medie a aerului depăşeşte 9º C , valoare sub care nu mai coboară până în luna octombrie.

Vara sunt cele mai ridicate temperaturi medii, de peste 13º C ca urmare a creşterii valorii radiaţiei solare şi a predominării timpului senin (5 – 10 zile/lună). În lunile iulie şi august, mediile lunare ale temperaturilor maxime tilvice au valorile cele mai ridicate, depăşind uneori 24º C.

Toamna, în noiembrie, media termică lunară este de 0,2º C. Noiembrie este luna care  marchează începutul iernii în depresiune. Deseori, în această lună s-au înregistrat frecvente inversiuni termice. Primele ninsori apar frecvent în ultima decadă a lunii octombrie. Începând din luna noiembrie, temperatura aerului scade frecvent sub 1º C , odată cu formarea stratului de zăpadă continuu şi cu intensificarea proceselor locale de răcire. În ultima parte a intervalului, temperaturile negative îşi fac apariţia din ce în ce mai des, iar  inversiunile de temperatură încep să fie un fenomen caracteristic.

În Depresiunea Dornelor sunt caracteristice vitezele cele mai mici ale vântului (0,1 m/s), confirmându-se existenţa climatului de adăpost.

Topoclimatul Compartimentului Coşna – Poiana corespunde zonei vestice a depresiunii, situată la altitudini de peste 900 m. Temperaturile medii anuale sunt sub 5º C, mai scăzute ca în est prin creşterea altitudinii. Complexitatea acestui topoclimat este generată de relieful colinar, cu bâtci şi măguri care distorsionează local caracterul de climat de adăpost, prin etajare altitudinală. Procesele foehnale sunt active primăvara şi vara, fiind evidente în regimul lunar al precipitaţiilor şi  în cel al creşterilor ritmice interlunare de temperatură.

Vânturile de vest şi circulaţia maselor de aer  oceanice, dominante aici, favorizează o creştere a precipitaţiilor (750 mm) superioară mediei depresiunii. Se înregistrează, de asemenea, şi puternice vânturi locale dinspre sud – vest şi nord – est accentuate de brizele munte – vale în semestrul cald. Sunt cuprinse topoclimate elementare specifice (de platouri, versanţi şi culoare de văi) generate de varietatea morfografică şi morfometrică a compartimentului.

În Dorna Candrenilor, ca de altfel  în întreaga zonă, clima este aspră, cu ierni lungi (5 luni pe an), friguroase şi cu zăpezi abundente. Primăvara este scurtă, vara foarte adesea rece şi ploioasă, mai plăcută e toamna, cu zile senine şi calde.

Temperatura medie anuală este de 5ºC: vara temperatura medie este de 16ºC în luna iulie. Datele meteorologice privind temperatura aerului ca medie lunară şi anuală pentru perioada 1901 – 2000, comparativ cu 2005, pentru lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie scot în evidenţă temperaturile scăzute negative pentru lunile ianuarie şi februarie.

Precipitaţiile atmosferice în anul 2008: cantitatea anuală – 802,2 mm/m². Vânturile şi vijeliile suflă din direcţia vest-nord-vest în perioada decembrie – martie, cu o durată de 2-3 zile. Primăvara vânturile îşi schimbă direcţia, suflă din est, cu o frecvenţă mare din nord-est, dar sunt şi perioade îndelungate de calm atmosferic. Locuitorii din Dorna Candrenilor ştiu că atunci când bat vânturile din vest, va ploua, ploaia iminentă fiind anunţată de ceaţa care se instalează la vârful Ouşorului, când se spune că „Ouşorul şi-a pus căciula!”.

1.5 Hidrografia

Pe ambii versanţi ai văii Dornei  s-a stabilit existenţa unor strate acvifere freatice localizate în aluviunile terasei cu altitudine relativă de 40 – 50 m. Ele generează izvoare care în parte sunt utilizate pentru alimentarea cu apă potabilă  a localităţilor.

Râul Dorna

Este unul dintre cei mai importanţi afluenţi carpatici ai Bistriţei, datorită suprafeţei şi desfăşurării bazinului hidrografic, lungimii cursului, valorii mari a debitului acumulat prin drenarea faţadei nord-vestice a Călimanilor. Hidronimul Dorna trădează caracterul năvalnic al râului. Irepetabilitatea hidronimului Dorna în arealul Carpaţilor Orientali  şi particularităţile morfologice ale văii şi hidrologice ale râului sunt coordonate importante care definesc Depresiunea Dornelor cu un bazin de 608 km² şi o lungime totală de 53 km.

Dorna izvorăşte de la altitudinea de 1750 m de pe clina N a Munţilor Călimani, curge pe o pantă cu multe ruperi de contur, pătrunzînd doar după circa 6 km în Depresiunea Dornelor.. Traseul cursului inferior urmăreşte vechea cale săpată în şisturile cristaline dintre Dieci-Pripor şi Runc, cu caracter de culoar, cu deschideri în sens transversal de 500 – 700 m.. Primeşte ca afluenţi importanţi pâraiele Negrişoara şi Coşna reunite în piaţa de adunare a apelor de la Dorna Candrenilor.

Surse de alimentare

Apele curgătoare din depresiune se alimentează atât din surse de suprafaţă cât şi subterane. Depresiunea Dornelor se încadrează în zona de alimentare de tip pluvial – moderat, cu participarea nivalului în procent de 40 – 50% şi a apelor subterane 25 – 35%. Modul de alimentare subterană creşte în semestrul rece şi favorizează o încărcare minerală a apelor de suprafaţă datorită pânzelor freatice mineralizate puternic şi izvoarelor minerale  din frunţile teraselor aluviale. Ca tip de alimentare râurile din regiune se încadrează în categoria de alimentare pluvio-nivală şi subterană moderată.

În cadrul surselor de suprafaţă alimentării pluviale îi revine peste 60% din totalul scurgerii, fiind caracteristică mai ales în lunile aprilie-iunie, când are loc perioada apelor mari de primăvară şi a viiturilor de vară, şi, secundar, sezonului de toamnă, în partea înaltă a depresiunii. Alimentarea pluvială participă cu circa 70% la totalul scurgerii superficiale, râurile caracterizându-se prin ape mari de primăvară şi viituri de vară.

Topirea zăpezii asigură 50% din scurgerea superficială, determinând apariţia apelor mari de primăvară provenite din ploi.

Alimentarea subterană a râurilor depinde de umiditatea aerului, de valoarea precipitaţiilor, de caracterele reliefului şi mai ales de constituţia litologică.

Apele subterane

Această categorie de ape este legată de structura geologică corespunzătoare depresiunii. Ele au caracter discontinuu, circulând în cea mai mare parte prin fisuri şi pe feţele de strat şi sunt prezente la contactul dintre formaţiunile diferite şi de-a lungul liniilor de falie.

Depresiunea Dornelor a suscitat interesul multor cercetători care au constatat potenţialul hidrogeologic deosebit al regiunii şi l-au corelat cu existenţa structurilor majore, dislocaţiile tectonice şi apariţia izvoarelor minerale.

Primii care au elaborat studii privind proprietăţile apelor minerale din depresiune au fost administratorii Fondului Ortodox Român şi apoi cei ai administraţiei austriece (după 1775).

Începutul secolului al XIX-lea marchează apariţia unor astfel de studii cu menţionări de analize ale acestor izvoare în diferite perimetre hidrologice (ex  I.Pluschk – 1808 – pentru zona Poiana Negri). Studiile hidrogeologice au continuat şi în perioada interbelică prin analize fizico – chimice, explicarea genezei acestora etc. După război aceste studii au fost reluate de către Institutul Geologic, de IBF şi de IPEG Vatra Dornei.

Izvoarele minerale din depresiune  sunt preponderent din categoria celor bicarbonate, carbogazoase, feruginoase şi atermale.

1.6 Vegetaţia

Vegetaţia este în cea mai mare parte arborescentă, constând din păduri de molid 85%, brad 9% şi fag în amestec cu alte specii 3%. Pădurile de molid se dezvoltă pe soluri brune de pădure, brune acide şi brune acide podzolice, ceea ce explică extinderea acestei specii.

Bradul este mai pretenţios la condiţiile de sol – soluri mai adînci şi bogate în humus, cere o temperatură generală mai ridicată şi nu suportă temperaturi scăzute extreme  -27ºC, -30ºC. În trecut pădurile erau mai extinse, dar au fost intens defrişate, locul fiind luat de vegetaţia ierboasă.

Pe lângă  pădurile de molid (Picea abies), se găsesc şi specii de arbori, mai frecvent brazi (Abies alba) dar şi fagi (Fagus silvatica), paltini (Acer pseudoplatanus), carpeni (Carpenus betulus), ulmi (Ulmus carpinifolia), diferite specii de tei (Tilia sp.), frasini (Fraxinus excelsior), scoruşi de munte (Sorbus aucuparia), mesteceni (Betula pendula) şi tisă (Taxus baccata). În zonă se găsesc şi arbuşti precum murul (Rubus hirtus), zmeurul (Rubus idaeus), măceşul (Rosa pendulina) şi fragii de pădure (Fragaria vesca).

La limita superioară a etajului de molid se găseşte etajul jnepenişurilor caracterizat prin existenţa speciilor lemnoase pitice sau sub formă de arbuşti. Speciile prezente în acest etaj sunt: jneapănul (Juniperus communis), afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul (Vaccinium vitis-idaea.).

Vegetaţia ierboasă din păduri şi pajişti cuprinde feriga (Driopteris sp.), coada calului (Equisetum silvaticum), degetăruţa (Soldanella montana), jaleş (Salvia glutinosa), clopoţei (Campanula patula, C. persicifolia), veronici (Veronica chamaedris), sănişoară (Sanicula europaea), măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella) şi altele.

Pajiştile reprezintă a doua formaţiune vegetală ca mărime (după păduri), acestea ocupând 11,5% din teritoriul comunei. Predominante sunt pajiştile secundare, care s-au format în locul pădurilor defrişate sau arse, pe lângă acestea mai apar şi pajiştile primare, în acest caz alpine, situate la limita superioară a pădurilor de molid.

Datorită defrişărilor dar şi condiţiilor severe (temperaturi joase, precipitaţii, soluri acide, argiloase, în arealele forestiere apar zone întinse cu vegetaţie de fâneţe umede, tinoave sau de mlaştini eutrofe (bahnă). Nu lipsesc nici pădurile de zăvoi formate din „esenţe moi”, sălcii, plopi, anini, de pe luncile râurilor, asociate cu pajiştile de luncă.

Pe lângă flora spontană, se cultivă pe suprafeţe reduse orzul, ovăzul, cartoful, secara. Cresc şi legumele pe soluri neapătoase: ceapa, varza, morcovii, castraveţii, pătrunjelul. Pomii fructiferi rodesc rar, în funcţie de schimbările de climă. Bogăţia zonei nu constă însă în plantele de cultură, ci în recoltele de fân de bună calitate (2-4 t/ha).

1.7 Fauna

Dependentă de condiţiile de climă şi sol, fauna se încadrează în etajul faunistic al coniferelor şi al pădurilor de amestec

Pe teritoriul localităţii se întâlnesc predominant următoarele specii de ierbivore: cerbul carpatin (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), iepurele sălbatic (Lepus europaeus) şi altele.

Principalele animale prădătoare sunt: lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx pardinus), vulpea  (Canis vulpes), hermina şi jderul, iar ca omnivore: ursul brun (Ursus arctos), mistreţul (Sus scrofa) şi bursucul (Meles meles).

Pe lângă acestea se mai întâlnesc veveriţe (Sciurus vulgaris) şi diferite specii de şoareci de câmp şi de pădure.

Avifauna  se caracterizează prin specii de păsări sezoniere şi sedentare cum ar fi: ciocănitoarea, piţigoiul, ciocârlia, rândunica, cucul, pupăza, cioara, corbul, gaiţa, mierla, graurul, vrabia şi altele.

Din acest ecosistem fac parte şi păsări mai mari: cocoşul de munte (Tetro urogallus), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), corbul (Corvux corax) şi diverse specii de vulturi, acvile, bufniţe şi alte păsări răpitoare ca ciuful de pădure (Asio ciotus).

Această zonă şi implicit această localitate adăpostesc monumente ale naturii cum sunt: cocoşul de  munte şi mesteacăn, corbul şi râsul.

Ihtiofauna este reprezentată de zona păstrăvului, a lipanului şi a mrenei, lostriţa în amonte de Dorna Canrdenilor şi pe afluenţii Negrişoara, Coşna, Teşna unde sunt ape curate, bine oxigenate.

Câteva reptile (vipera, şarpele de pădure, guşterul, năpârca), numeroase insecte şi alte specii de nevertebrate întregesc varietatea acestui biotop.

Fauna din Depresiunea Dornelor are o importanţă cinegetică deosebită. Au fost vânate în zonă exemplare de urs, lup, râs şi cerb, ale căror trofee au fost medaliate cu aur.

1.8 Modificările peisajului datorită intervenţiei antropice

Urmare a presiunii demografice, peisajul dornean s-a modoficat, ducând la apariţia reliefului antropic: gospodăriile şi căile de acces, carierele, haldele întinse pe zeci de hectare, rambleele pentru drumuri, canalele, haiturile construite pentru transportul buştenilor, abandonate prin anii 1960 – 1965. În spatele vechilor baraje a avut loc procesul de colmatare întins pe 3-4 ha.

De asemenea, peisajul antropic s-a diferenţiat ca urmare a lucrărilor de drenare şi îndiguire a râului Dorna în urma inundaţiilor din anul 2002, a lucrărilor de drenaj din Parcul Comunal, a lucrărilor de aducţiune a apei şi a lucrărilor de modernizare a drumului european care duce în Ardeal.

Intervenţia omului a dus la modificări în echilibrul ecologic, făcându-se simţite efectele poluării, atât a celei de fond, datorită circulaţiei atmosferice care antrenează gazele poluante, cât şi a celei locale determinată de exploatările miniere (sulful din Călimani), ploile acide care pot afecta pânza freatică.